AS Roma poate rămâne în afara Ligii Campionilor pentru sezonul viitor, Ranieri are alte gânduri: „Să ne concentrăm pe asta!” AC Milan are ultimul cuvânt

AS Roma poate rămâne în afara Ligii Campionilor pentru sezonul viitor, Ranieri are alte gânduri:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Calificarea în Liga Campionilor în sezonul următor poate rămâne doar un vis pentru AS Roma. În etapa 37 din Serie A, în deplasare la Sassuolo, gruparea giallorossa a încheiat la egalitate, scor 0-0, iar duminică, 19 mai, poate fi depășită în clasament de AC Milan și își poate lua adio de la locurile care duc în cea mai râvnită competiție intercluburi.

Pentru a ajunge pe locul cinci, milanezii trebuie să câștige în fața celor de la Frosinone, partidă care se va juca de la ora 19:00.

Am încercat până la al treilea fluier, ne-am creat cel puțin patru sau cinci ocazii clare, dar ne-a lipsit puțin noroc. Poate trebuia să fim puțin cinici, dar nu simt că trebuie să le reproșez ceva. Au luptat, au închis meciul și mi-au plăcut mult. Regret că nu am reușit să luăm cele trei puncte, nu am reușit, deși am fost aproape, iar în acest sezon s-a întâmplat de multe ori lucrul acesta. Așa a fost să fie„, a spus Claudio Ranieri, antrenorul lui AS Roma, la finalul remizei albe cu Sassuolo, care a vorbit și despre ultimul meci al lui Daniele De Rossi în tricoul giallorosso:

Nu m-am gândit să îl introduc pe teren (n.red. – pe De Rossi, în meciul cu Sassuolo), îl vreau pregătit pentru meciul de duminică, 26 mai, și mă aștept ca în partida cu Parma să fie petrecerea lui. Merită o petrecere mare, mi-ar plăcea să ne concentrăm pe despărțirea lui, apoi suporterii sunt liberi să facă și să gândească ceea ce vor. Daniele merită doar ce e mai bun„.

Sassuolo – AS Roma, scor 0-0

Echipele
Sassuolo (4-3-3): Consigli – Lirola, Demiral, Ferrari, Rogerio – Locatelli, Magnanelli, Duncan – Berardi, Djuricic, Boga

Roma (4-2-3-1): Mirante – Florenzi, Fazio, Jesus, Kolarov – Cristante, N’Zonzi – Under, Zaniolo, El Shaarawy – Dzeko

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
”Veste bună pentru Horațiu Moldovan”. Anunțul venit din Spania
”Veste bună pentru Horațiu Moldovan”. Anunțul venit din Spania
Meteorologii Accuweather anunță o vară istorică în România! Nu s-a mai întâmplat așa ceva în ultimii ani. Cum va fi vremea pe litoral?
Meteorologii Accuweather anunță o vară istorică în România! Nu s-a mai întâmplat așa ceva în ultimii ani. Cum va fi…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește
Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
ANCHETĂ. Scoici cu substanţe cancerigene şi metale grele, la restaurante. Pescarii le adună din zone interzise
ANCHETĂ. Scoici cu substanţe cancerigene şi metale grele, la restaurante. Pescarii le adună din zone interzise
Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!
Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!
Revenire de senzaţie a unuia dintre Rockefellerii României! Decizia importantă luată de milionarul român
Revenire de senzaţie a unuia dintre Rockefellerii României! Decizia importantă luată de milionarul român
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Devine obligatoriu în România din 1 iulie. Decizie pentru proprietarii de locuințe
Devine obligatoriu în România din 1 iulie. Decizie pentru proprietarii de locuințe
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Halep, în fața unei întrebări extrem de incomode: scenariul care prinde contur în cazul Simonei ANALIZĂ
Halep, în fața unei întrebări extrem de incomode: scenariul care prinde contur în cazul Simonei ANALIZĂ
Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România
Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×